ContactDespre noi
MeniuCăutare
savon.ro
CASA PARFUMATĂ
PAPIER D'ARMENIE
Papier d’Arménie - Arménie
hârtie parfumată
Papier d’Arménie - Arménie<br>hârtie parfumată

Papier d’Arménie - Arménie
hârtie parfumată

40.00 Lei

SKU: 3401546397277

Papier d’Arménie - Arménie

 

O poveste parfumată, din 1885

Arménie are parfum oriental cu note de mir, salvie, lavandă și lemn de cedru.

 

Produs Papier d’Arménie, Franța.

Carnet cu 36 de lamele parfumate

 

Cantitate:

Adaugă la favorite
Prezentare

Papier d’Arménie sau hârtia de Armenia este una dintre cele mai vechi metode de odorizare ambientală sub această formă și, cu siguranță, cea mai veche supraviețuitoare a hârtiei medicinale - hârtia dezodorizantă și dezinfectantă, foarte răspândită între secolul al XVII-lea și începutul secolului XX.

 

Experiența și utilizarea Papier d’Arménie

Hârtia parfumată este disponibilă în trei variante:

*Tradition (verde) - parfumul tradițional și primul creat, cu note balsamice, dulci și vanilate, care amintește de povești parfumate din Orient.

*Rose (roz) - un peisaj olfactiv cu trandafiri din Iran și Turcia, delicat și fructat, îndulcit cu note de miere.

*Arménie (albastru) - o poveste parfumată orientală cu mir, salvie, lavandă și lemn de cedru.

 

Rose și Arménie sunt rezultatul colaborării dintre Mireille Schvartz - strănepoata lui Henri Rivier și actuala proprietară a companiei și Francis Kurkdjian, celebrul parfumier de origine armeană.

În 2006, pentru a marca Anul Armeniei în Franța și 15 ani de independență a acestei țări, cei doi au lansat carnetul albastru, Arménie, numit inițial „Année de l'Arménie” (Anul Armeniei).

După succesul primei colaborări, Francis Kurkdjian a creat, în 2009, parfumul carnetului Rose - o variantă cu parfum luxuriant de trandafiri.

La scurt timp, portofoliului Papier d’Arménie i s-a alăturat și o colecție de trei lumânări cu aceleași parfumuri excepționale.

 

Desprinde o lamelă parfumată, pliaz-o ca pe un mic evantai, aprinde și suflă ușor, astfel încât să nu ardă cu flacără.

Așeaz-o pe o suprafață rezistentă la caldură și bucură-te de experiența Papier d’Arménie.

Pe măsură ce arde, hârtia eliberează un parfum dulce, balsamic și persistent. Acesta este generat de ingredientul principal, oleoresina naturală de benzoin, care are și proprietăți antiseptice datorate conținutului său ridicat de acid benzoic (aproximativ 25%).

 

Poți folosi Papier d’Arménie și fără ardere. Răspândește lamelele parfumate printre haine, în dulapuri sau sertare sau oriunde este nevoie. Dacă, după un timp, ți se pare că hârtia nu mai miroase atât de puternic, nu o arunca. Prin ardere, va elibera parfumul de benzoină specific.

 

Iar dacă ești un bibliofil pasionat, te vei bucura să afli că o coală Papier d’Arménie între paginile cărții pe care o citești va completa experiența lecturii. Mai mult, parfumul va rămâne captiv între paginile întregii cărți.

 

Parte integrantă a culturii franceze, Papier d’Arménie a fost menționată în opere literare și în melodii "parfumate". Aprinde o lamelă Papier d'Armenie, ascultă Les Petits Papiers în orice interpretare și vei înțelege.

 

Poveste: 1885, Paris, Franța

O amintire parfumată adusă dintr-o călătorie în Armenia - arderea rășinii de benzoină pentru parfumarea și igienizarea casei și doi prieteni, Auguste Ponsot - chimist și Henri Rivier - farmacist, au dat startul unei afaceri de familie care a rezistat vremurilor, până în prezent.

 

La finele secolului al XIX-lea, în timpul unei călătorii de studiu prin Armenia, parte a Imperiului Otoman la acea vreme, Auguste Ponsot descoperă ca armenii obișnuiesc să ardă benzoina atât ca metodă de parfumare ambientală, cât mai ales pentru dezinfectarea locuinței. Practica făcea parte din eforturile oamenilor de a ține sub control răspândirea bolilor transmisibile, pentru alungarea insectelor și pentru împrospătarea aerului din încăperi.

Fermecat de originalitatea metodei de parfumare și cunoscând proprietățile medicinale ale benzoinei, Auguste Ponsot și-a dorit să o facă populară în țara sa, dar și în Europa.

 

Și-a atins obiectivul grație inspirației colegului său, farmacistul Henri Rivier. Acesta a dizolvat benzoina în etanol și a obținut o tinctură cu parfum plăcut, balsamic și vanilat, foarte persistent. I-a adaugat câteva esențe parfumate și a cufundat în acest amestec o bucată de hârtie absorbantă, tratată anterior cu o soluție salină pentru încetinirea arderii. A rezultat o hârtie parfumată cu ardere lentă, fără flacară, care păstrează perfect notele originale ale benzoinei.

 

Manufacturare

Pentru că produsele speciale necesita timp și pricepere, trebuie să afli că, pentru fabricarea celor 36 de lamele dintr-un carnet parfumat este nevoie de șase luni, o echipă de 10 oameni și o serie de etape, aceleași de peste 135 de ani.

 

Papier d’Arménie este o hârtie îmbibată cu o soluție pe bază de alcool, în care s-a dizolvat benzoina timp de câteva săptămâni și căreia i-au fost adăugate esențe parfumate. În timpul procesului de fabricare, hârtia este trecută printr-o soluție salină, etapă care face posibilă arderea lentă.

Pentru Papier d’Arménie este folosită cea mai bună benzoină - styrax officinalis, seva secretată de o specie de arbori din familia Styracaceae, din Laos. Pe lângă proprietățile antiseptice datorate concentrației ridicate de acid benzoic, parfumul de benzoină are efect calmant și creează un ambient potrivit pentru relaxare.

 

În procesul de producție Papier d’Arménie nu se utilizează combustibil. Hârtia folosită este certificată Forest Stewardship Council - organizație internațională independentă care promovează gestionarea sustenabilă a pădurilor lumii.

 

Papier d'Armenie carnet, carnet cu 36 de lamele parfumate

Compoziție

Papier d’Arménie - hârtie parfumată, carnet cu 36 de lamele.

Disponibilă în trei variante de parfum. Poate fi folosită pentru parfumarea casei, a dulapurilor sau a cărților.

Hârtia utilizată este certificată de Forest Steward Council, o organizație internațională independentă care lucrează la nivel global pentru a promova managementul responsabil al resurselor forestiere.

Utilizare

Desprinde o lamelă parfumată, pliaz-o ca pe un mic evantai, aprinde și suflă ușor, astfel încât să nu ardă cu flacără.

Așeaz-o, pe partea lungă a lamelei, pe o suprafață rezistentă la caldură și bucură-te de experiența Papier d'Armenie.

 

Papier d’Arménie poate fi folosită și fără ardere.

O variantă este să o așezi în dulapuri sau sertare. Dacă, după un timp, pare să nu mai miroasă atât de puternic, nu o arunca. Prin ardere, va elibera parfumul de benzoină specific.

Dacă ești un cititor pasionat, te vei bucura să afli că o coală de Papier d’Arménie între paginile cărții pe care o citești va completa experiența lecturii. Mai mult, parfumul va rămâne captiv între paginile întregii cărți.

 

Papier d'Armenie poate fi folosită pe tot parcursul anului pentru parfumarea casei. Aprinde câte o lamelă, de 3 până la 4 ori pe săptămână.

Nu lăsa niciodată hârtia să ardă nesupravegheată.

Produsul nu se lasă la îndemâna copiilor.

Evită inhalarea directă a fumului.

Aerisește încăperea după utilizarea hârtiei.

Producator
Papier d’Arménie este fabricată în Franța din 1885, mai întâi la Paris și apoi în Montrouge, oraș învecinat capitalei. Astăzi se bucură de titlul de cea mai veche afacere care încă operează în Montrouge.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, chimistul francez Auguste Ponsot, în timpul călătoriilor sale de studiu prin Imperiul Otoman, a descoperit metoda de parfumare și igienizare ambientală folosită de armeni, respectiv arderea rășinii de benzoină. Practica făcea parte din eforturile oamenilor de a ține sub control răspândirea bolilor transmisibile, pentru alungarea insectelor și pentru împrospătarea aerului din încăperi.

Cunoscând efectele antiseptice ale benzoinei, Ponsot a adus ideea în Franța, cu dorința de a o face populară în rândul europenilor. Pentru a realiza acest lucru, a apelat la colegul său, farmacistul Henri Rivier. Acesta din urmă a descoperit că rășina poate fi dizolvată în alcool de 90° și apoi infuzată pe un suport de hârtie absorbantă, trecută anterior printr-o soluție salină cu scopul de a-i încetini arderea.

A rezultat o hârtie parfumată cu ardere lentă, fără flacără, care pastrează perfect aromele originale ale benzoinei.

 

În 1889, la prima expoziție la care a participat Papier d’Arménie, cei doi au făcut un experiment. Au așezat câte o bucată de carne crudă pe două farfurii și, înainte de a le acoperi, pe una dintre ele au aprins o bucată de hârtie parfumată. O săptămână mai târziu au ridicat capacele. Carnea netratată se stricase complet, în timp ce carnea tratată cu fumul hârtiei parfumate era relativ nealterată. Acesta a fost primul lor succes public, iar produsul a captat rapid interesul și simpatia oamenilor, câștigând diverse medalii și premii.

 

Fabricarea Papier d’Arménie este artizanală, durează șase luni, are 12 etape de producție și trece prin mâinile a șase oameni.

Strănepoata lui Henri-Rivier, Mireille Schvartz, perpetuează tradiția familiei, respectând know-how-ul unic care face ca Papier d’Arménie să aibă succes.

Situată în Montrouge, afacerea este administrată de o familie, iar unii dintre angajați au fost loiali companiei timp de trei generații.

 

De-a lungul timpului au aparut noi produse Papier d’Arménie.

În 2006, pentru a marca Anul Armeniei în Franța și 15 ani de independență a acestei țări, Mireille Schvartz a făcut echipă cu celebrul parfumier Francis Kurkdjian rezultând un nou carnet parfumat, cel albastru - Arménie, numit inițial „Année de l'Arménie” (Anul Armeniei).

După succesul primei colaborări, Francis Kurkdjian a creat, în 2009, parfumul carnetului Rose - o variantă cu parfum luxuriant de trandafiri.

La scurt timp, portofoliului Papier d’Arménie i s-a alăturat și o colecție de trei lumânări cu aceleași parfumuri excepționale.

 

Papier d’Arménie este o tradiție de familie în Franța. Cercetările de piață arată că una din patru gospodării franceze utilizează unul dintre produsele companiei și că 71% recunosc numele mărcii.

Înscrie-te gratuit la newsletter-ul nostru lunar
pentru o doză de inspirație!
Despre noiContactTermeni și condițiiCookiesConfidențialitate GDPR
Copyright 2024 savon.ro. Toate drepturile rezervate.
BMB Team Consulting and Solutions SRL, str. Dr. Dumitru Raureanu nr. 4, București, Sector 5
Nr. Reg. Com.: J40/5873/2010, CIF RO27036227